Șoferul care a ucis doi pietoni pe strada Mureșenilor din Brașov, cercetat în libertate

Șoferul care a ucis doi pietoni pe strada Mureșenilor din Brașov, cercetat în libertate

Bărbatul de 50 de ani care a pierdut controlul volanului și a spulberat trei pietoni pe strada Mureșenilor din Brașov va fi cercetat în stare de libertate. În urma tragediei, doi oameni și-au pierdut viața, iar un al treilea a fost transportat de urgență la spital.

Potrivit primelor date strânse de echipa de cercetare, șoferul conducea un autoturism Duster pe strada Lungă, în direcția străzii Mureșenilor. În zona intersecției cu sensul giratoriu, a pierdut controlul direcției, a urcat pe spațiul verde, apoi a rulat pe trotuar, unde i-a acroșat pe cei trei bărbați.

Victimele au suferit leziuni extrem de grave în urma impactului. Salvatorii au intervenit de urgență, însă pentru doi dintre ei nu s-a mai putut face nimic. Un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamț și un turist german de 34 de ani au decedat la fața locului. Al treilea pieton a primit îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost și el rănit în urma evenimentului și transportat la o unitate medicală. Poliția Brașov a precizat că cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor accidentului. Printre ipotezele luate în calcul se numără și o posibilă cauză medicală care ar fi putut determina pierderea controlului asupra vehiculului.

„Cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul, în această etapă procedurală fiind cercetate toate ipotezele, inclusiv o posibilă cauză medicală”, a transmis Poliția Brașov. Ancheta rămâne deschisă, iar autoritățile nu au exclus nicio variantă până la finalizarea investigației.

Tragedia de pe strada Mureșenilor a șocat comunitatea din Brașov și a readus în atenție pericolele la care sunt expuși pietonii în zonele urbane aglomerate. Cazul șoferului de 50 de ani urmează să fie instrumentat în continuare de procurori, care vor stabili dacă există elemente pentru trimiterea acestuia în judecată.