Curtea de Apel a închis dosarul unui accident produs în urmă cu șase ani pe Șoseaua Nicolina din Iași. Șoferul nu mai poate fi condamnat penal, după ce cauza a ajuns prea târziu în instanță, însă judecătorii au stabilit despăgubiri de 35.000 de euro pentru adolescentul rănit.
Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 11 iulie 2020. Bogdan Preda circula dinspre capătul CUG spre Podu Roș, iar în zona bisericii „Sf. Tereza a Pruncului Isus”, după refugiul stației de tramvai, l-a lovit pe Mihnea A., în vârstă de 16 ani, care traversa strada din partea stângă.
Impactul l-a aruncat pe adolescent aproximativ șase metri pe carosabil, după ce acesta s-a izbit cu capul de parbriz. Victima a fost transportată la Spitalul pentru Copii și a fost supusă unei intervenții chirurgicale. A avut nevoie de circa o lună și jumătate de îngrijiri medicale, însă nu a rămas cu sechele.
Expertiza criminalistică a indicat că autoturismul se deplasa cu 68 km/h. Mașina tocmai trecuse de o trecere de pietoni, unde limita era de 30 km/h, iar analiza a arătat că accidentul putea fi evitat dacă viteza nu depășea 40 km/h. În același timp, adolescentul traversa printr-un loc nepermis și, cel mai probabil, se deplasa în fugă lentă.
Bogdan Preda a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă, însă rechizitoriul a fost transmis instanței abia la aproape patru ani de la producerea accidentului. Șoferul și-a recunoscut fapta, dar nu a mai putut fi condamnat, deoarece o decizie a Curții Constituționale din mai 2022 a redus practic termenele de prescripție a răspunderii penale. Astfel, instanța a rămas să soluționeze doar latura civilă a dosarului.
Despăgubirile stabilite de instanță
Victima a cerut 100.000 de euro cu titlu de daune morale și 5.000 de lei pentru cheltuielile de spitalizare, medicamente, tratament și recuperare. Judecătoria a stabilit că responsabilitatea accidentului aparține ambelor părți: 70% șoferului și 30% pietonului.
Prima instanță a evaluat la 35.000 de euro cuantumul echitabil al daunelor morale. După aplicarea proporției de culpă atribuite șoferului, suma datorată a fost calculată la 24.500 de euro.
Partea civilă a contestat hotărârea și a solicitat atât acordarea celor 100.000 de euro, cât și stabilirea unei culpe de cel puțin 80% în sarcina conducătorului auto. Curtea de Apel a menținut raportul de 70% la 30%, considerând că traversarea neregulamentară a contribuit decisiv la apariția pericolului.
„Traversarea neregulamentară a reprezentat factorul declanșator al stării de pericol. Prin angajarea în traversare printr-un loc nepermis și fără o asigurare temeinică, partea civilă a creat o stare de pericol iminent pe traiectoria de deplasare a autovehiculului. La 16 ani, deși minoră, partea civilă avea un grad de dezvoltare psiho-fizică ce îi permitea să înțeleagă pe deplin regulile elementare de circulație rutieră și riscurile asociate”, au arătat magistrații.
Judecătorii au majorat însă valoarea totală a daunelor morale la 50.000 de euro. Aplicând culpa de 70% stabilită pentru șofer, despăgubirea finală ajunge la 35.000 de euro. Plata ar urma să fie făcută de City Insurance SA, companie aflată în lichidare judiciară.



